Greşeală "boierească" de exprimare

O greşeală „boierească” de exprimare este tot mai frecventă la” obrazele” subţiri din politichie.
Apare la noi din conjuncţia franţuzească OR. Şi are, uneori, sens adversativ, precum DAR, ÎNSĂ, alteori, sens conclusiv ca DECI, AŞADAR.
Ex. „ Mi-a promis ceva, or, ştiu că nu se prea ţine de cuvânt.” (Aici cu sensul DAR, ÎNSĂ.)
„A decis să ajungă pe Amazon; or, pentru asta, se pregăteşte intens.” (Aici cu sensul de AŞADAR; DECI.)
Probleme:
1. Se confunda cu ORI, conj. conclusivă, care exprima altceva = SAU.
2. Se pronunţă greşit "ori”, în loc de” or”.
3. La sfârşitul textului după care stă (prop., frază) se pot pune: punct [.] , virgulă [,], punct şi virgulă [;].
4. După OR se pune totdeauna VIRGULĂ!
Un şugubăţ îmi spunea că el nu face niciodată greşeli la scris, pentru că, acolo unde nu ştie cum să scrie, caută altă formulare bine cunoscută.
Isteţ individ!
Ps Aceste rânduri au ca scop să fugărească orice curios de pe blogul meu.

Cu un neuron treaz

Într-o lume în care bălăcăreala este forma de supravieţuire politică, sunt fericiţi nu cei săraci cu duhul , ci, aceia care au în dotare doi neuroni în plus, adică o pază bună pentru a-i feri să se amestece în tărâţele porcilor.
Eu n-am decât unul, şi acela doarme tot timpul,încât sunt invadat zilnic de tot felul de gândaci veninoşi.
Momentan, câteva minute, neuronul meu vrea să-mi arate cât de harnic e, de aceea, în postul de faţă n-am nimic de comentat într-ale politicalelor. Doar câteva gânduri „civile”. Ele traversează o poezie mult dragă mie, ca să ajungă la versul:
„ Sfânt trup şi hrană sieşi, hagi rupea din el”.

(„Vii, vecinici, din gingăşia prăselelor cumplite,
Albiră dinţii-n pulpă, intraţi ca un inel.
Sfânt trup şi hrană sieşi, hagi rupea din el.”
I.Barbu:”Nastratin Hogea la Isarlâk” )
Declar cu mâna pe tot ce-am plagiat că nici în filozofie, nici în poezie, nici în dogmatică, nici altundeva n-am găsit ceva mai tulburător!
Desăvârşit în cunoaştere, atingând absolutul misterelor balcanice, hagi* devine o monadă**, echivalând autocombustia. Prin înfigerea dinţilor în pulpă, ca sa-şi asigure hrana veşniciei, Nastratin realizează o perpetuă împărtăşanie, precum cea christică. Pun acest vers alături de eminescianul “Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”, din “Oda în metru antic”.
…………………………………………………………………………………………………..
*hagi= creştin/musulman care s-a închinat la locurile sfinte, Ierusalim/Mecca; asimilat cu sfânt.
**monadă = unitate eterna a Universului;prin extensie, aici,unitate a fiinţei eterne, dumnezeire. În fizică-cea mai simplă formă de structurare a energiei necreate.

BAC-ul ( I )

Mă supun „propunerii de la servicile” şi postez ( ! ) catrenul injurios la adresa conducerii ţării, scris cu un secol în urmă, de Păstorel Teodoreanu, pentru a nu fi citit, că-i otrăvitor:

Din Banat până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării!
Şi acum,lăsând problemele politice de capul lor, să brodez puţin despre bac-ul care-şi crapă păstăile bine coapte, producând emoţii. Curg informaţii, acuzaţii, justificaţii (pt.rimă), lamentaţii, lăcră-/reclamaţii; de toate, ca deobicei!
Dezastruos! Dar al naibii de real.
Se caută, pătimaş, vinovaţii: primul, Funeriu, cu blestematele lui de subiecte , lăsate- măr otrăvit- izgonitorilor, tot ale lui camere de luat vederi, care înspăimântă pe cei care vâră mâna în bancă după copiuţe, exigenţele exagerate ale examinatorilor: şi cam atât!
Dar valorile naţionale adevărate nu contează? Nu trebuie să ştim odată cât ni-i de bolnavă, de ignoranţă, mintea?
Vrem”o ţară ca afară”,vrem civilizaţie, bunăstare, performanţă: dar cu nemuncă nu se poate!
Prima obligaţie a societăţii, ca întreg,impune clarificarea tezei CE VREM!?
Adică să înţelegem că inteligenţa naţională este distribuită (ca peste tot în lume) pe structura curbei lui Gauss ( n-o pot desena pe scula asta blestemată!, dar aş povesti că e ca un clopot: pe extremele de jos, cu numere mici, avem pe stânga –nu politică- tâmpiţii absoluţi, iar pe dreapta-idem!- geniile. Şi , în vârf, mulţimea, aurea mediocritas!*, noi, producatorii de rând ai hranei zilnice.)
Iată punctul de plecare: evaluarea „la sânge!” a grupurilor quasi omogene şi direcţionarea lor spre nevoile sociale.Cu condiţia sfântă, ca orice individ dintr-o grupă valoricaă să aibă acces , probat prin testare exigentă, la oricare altă grupă!
Dar la noi, ca la dracu’!
Mai întâi, să umblăm la Constituţie: după încă ignorata zicere cu nimeni nu-i mai presus de lege (vezi ocnaşii care colcăie la votarea legilor!), să scriem, întru respectarea sacră că la trebile cetăţii se va respecta promovarea numai a valorilor trebuitoare dovedite!
Or, valoare nu-i furtul= plagiatul, nici impostura, nici pila.
Cum, mama celui cu coarne ,să pui ministri şi chiar prim-ministru nişte hoţi?!
Concluzia 1. Să măsurăm continuu, în şcoală şi la examene, valoarea reală şi să orientam tineretul spre sarcini ocupaţionale corespunzătoare valorilor si capacităţilor dovedite.
Altfel ne furăm singuri căciula!
………………………………….
*Calea de mijloc aurită= folosită mai întâi de Aristotel, preluată şi de Horaţiu. La ei nu are sensul, mult răspândit astăzi, de mediocritate, nonvaloare, ci însemna o cale de mijloc, echilibrată, utilă

Declaraţie la ciripitori

Declar în faţă la organele ciripitoare de pe net că EU (nu Uniunea Europeană, ci pron. personal-nota ciripitor deştept!) iubesc orice putere ajunge la cârma ţării.De aceea, condamn cu sinceră mânie proletară pe un instigator, Păstorel, care m-a dus (indus-ciripitor deştept )în mare eroare cu textul de mai jos:

Din Banat până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării!

Drept pedeapsă, rog să fiu obligat să postesc (postez!-ciripitor deştept )o lună acest text infam, pe blogul meu.Şi mai declar că avem sare destulă. Se lucrează cu poporul. De aceea ocnaşii sunt liberi şi la cârma Ţării.
anitzeiblogul

Cântaţi cu noi! ( pe melodii proprii, plagiate )

DIN BANAT PÂNĂ LA IAŞI
SE RESIMTE CRIZA SĂRII,
FIINDCĂ CEI MAI MULŢI OCNAŞI
AU AJUNS LA CÂRMA ŢĂRII!

( Păstorel Teodoreanu )

Zăroni--concluzii

Se cuvine să încheiem povestea tândălească a lui Zăroni, care ,dacă n-ar fi tragică pentru ţăranii de-atunci, ar fi demnă de ciclul lui Păcală.
A terminat ( ca şi unii de azi, la „ Spiru Haret”),facultatea şi, după ce a divorţat de

soţia care s-a opus să-şi bage pământul-zestre în colhoz, a mai trecut pe la alt minister banal; apoi a ajuns şi director la mare gostat.
Se întorcea des în satul natal, mai ales cu avionul şi dormea la Căminul cultural, zicând că asta-i singura lui legătură cu...
cultura. Moare în 1962, la 56 de ani. El deschide seria ministrilor nătărăi, continuată pâna azi de-alde Igaş şi, mai ales, de sindicalistul Liviu Pop.
Apropo, de miniştrii din ultima vreme, am găsit o genială epigramă a eternului Păstorel. Bucurati-vă de premoniţia lui şi întristaţi-vă de împlinirea ei:

Din Banat până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării! DAŢI MAI DEPARTE!

Pentru descreţirea necazului, un ultim banc cu Zăroni (plagiat, ca şi restul!)

La salutul-plecăciune al lui R.Z., Dej îi răspunde:
-Să trăieşti, Romulus Zaronius!
-Dar bine, şefu’, chiar mi-aţi uitat numele?!
-De ce te superi? Ţi l-am latinizat puţin.
A doua zi, o întâlneste Zăroni pe Ana Pauker şi o salută:
-Să trăieşti, tovarăşa Anus Paukurus!
-Ce, tovarăşu, nu ţi-i ruşine să vorbeşti aşa?!
- De ce vă supărati pe mine? V-am latrinizat şi eu, puţin, numele!

De-acu, şoo! pe Pop!

Zăroni în poze şi în câteva concluzii

Prim-ministrul Groza şi vizitiul-ministru Zăroni

Zăroni, în tinereţe, la moşia lui Groza

Zăroni la un miting electoral

Plagiat dupa Cristian Muresan- Contributors

Există un timp al analizelor fine şi al dezbaterii, al opiniilor aşezat exprimate şi al contra-argumentelor, al schimbului de replici, al dialogului şi al compromisului. E timpul normal, cel democratic, cel care aşează societăţile într-o matcă liniştită şi face suportabilă viaţa în comunitate. Există însă un timp anormal în care hoţul îţi pătrunde în casă prin efracţie, e conştient că l-ai descoperit, şi totuşi, îşi pune în gând să-ţi risipească într-o clipă toată agoniseala de-o viaţă. Cum reacţionezi ? Il inviţi la dialog ? Te retragi în podul casei să îţi scrii impresiile despre infracţiune pe blog? Îi citeşti pasaje din Biblie încercând să îl persuadezi ? Faci petiţii împotriva jafului şi fugi în vecini pentru semnături ? Nimic din toate acestea în registrul unui proprietar care vrea să îşi apere ograda într-un mod eficace. Primul pas e riposta viguroasă cu armele care îţi cad în mână. Al doilea e analiza lucidă a sistemelor de securitate ale casei care au dat greş şi nu au împiedicat hoţii.

România, casa noastră, e călcată în picioare de hoţi! Avem o casă mică şi sărăcăcioasă în care am strâns, cu sudoare, timp de 20 de ani minumul necesar pentru un trai decent. Nu avem destulă zestre pentru toti copiii şi mulţi dintre ei şi-au luat lumea-n cap fugind prin vecini, la mai bine. Instinctul proprietăţii trebuie însă să ne împingă la a ne apăra cu dinţii cele strânse într-o viaţă (democratică). Dacă riposta întârzie să apară suntem moi, laşi ori mămăligari şi ne merităm soarta.

Nu mă interesează că hoţii au arme performante în dotare. Nu contează că au fragilizat/idiotizat mental cu Antenele lor nocive jumătate din populaţie. Nu mă impresionează că licheaua comunistă, Dan Voiculescu, e în spatele circului, la butoane, asmuţindu-şi armata de slugi, seară de seară, şi folosindu-se de cele două marionete USL-iste pentru a scăpa de zdup. Nu vreau să ştiu că vor avea toată puterea în România şi vor urma represaliile. Nu depindem de ei! Ne-am câştigat independenţa muncind şi fiind performanţi într-un mediu concurenţial. Creierul nostru nu le aparţine (cum de altfel nu îi aparţine nici lui Băsescu sau altora). E şansa şi datoria noastră să îi facem să se simtă ca dracu’. Să nu-i slăbim din priviri. Să nu-i lăsăm să se bucure nici o clipă de cele uzurpate. Să-i hărţuim. Să-i arătăm cu degetul şi să-i dispreţuim. Să-i tocăm mărunt şi metodic aşa cum fac şi ei cu visele şi speranţele noastre. Să-i ţinem sub presiune până innebunesc. Au nervii tari, însă nu e nimic mai frustrant decât să nu te poţi bucura de cele subtilizate în linişte. Să facem gălăgie. Să nu-i lăsăm să doarmă.

Cum se linge o îngheţată

Nu sunt un om serios! Dixit! Mă pliez, de-o viaţă, pe timpurile succedate, cu lăcomie de supravieţuire. Şi omor, pentru ele, câte o culoare din minunea dumnezeiască a curcubeului.
Azi, portocaliul din harta evenimentelor meteo, înlocuind cu roşu. Pe toată ţara!
Caniculă, cuptor: Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldură-n oraş,-
Încet cadavrele se descompun.
Lipsă pontalelele (le-le-le-frumos!), deci e plagiat din Bacovia!
Ca model de pliere pe vreme, vă propun să lingeţi o îngheţată; una uriaşă. Mecanismul lingerii nu-i nici el original, ci originar, adică vine din străfundurile începuturilor românismului (unde ne bagă, în mama, vesticii, când ne prind la furat= plagiat!).
Deci, ca artişti pe lins, s-o demonstrăm cu îngheţata, pe vreme roşie. De caniculă.
Se ia materialul didactic din piaţă, recomandabil neplătit, se ridică în soarele roşu, la nivelul frunţii şi se contemplă. Nu faceţi exces, că nu-i guvernul îngheţat înăuntru.
Apropiaţi de buzele fremătânde a poftă ( ca atunci când vă vede şeful!).
Scoateţi limba din rădăcini, arcuită agresiv spre obiectul adoraţiei.
Atingeţi , de la uşor spre tare şi de jos în sus masa gelatinoasă. Înghiţiţi, fără înjurăturile însoţitoare în gând, din cazurile profesionale.
Ţineţi limba arcuită bine şi faceţi drumul pe invers. După trei cicluri, contemplaţi din nou îngheţata mai mică, în soarele mai mare. Mulţumiţi cui vreţi; norocului, şefului, partidului,vânzătorului, dacă nu-i deputat.
Repetaţi acţiunea până când mâna întinsă în eter va ţipa goală, în pojarul roşu.
Aduceţi-o iute la gură şi lingeţi, lacomi, ultimele arome ale cornetului fascinant.
Atunci veţi avea revelaţia apusului de soare roşu. Într-o urnă…funerară!

Notă: ora oficială a exerciţiului de lingere este 11,11 ziua; că doar n-oi linge îngheţata noaptea.Mai sunt şi alte obiecte adorate pentru acea vreme!

ZĂRONI (II)

Fac o precizare: Zăroni a devenit pentru mine, acum, un simplu pretext şi-i fac o nedreptate când pun pe seama lui atâtea idiotisme. Până la urmă, era un ţăran cinstit, gospodar, care vorbea fluent germana, dar stâlcea româna. Înaintea lui, şi chiar a lui Bulă,ar trebui pus un alt ardelean, sindicalist pe post de ministru al "şcoalelor", Liviu Pop. Ceea ce mai scriu despre Zăroni citiţi a fi pe seama lui Pop!

Ca să atragă simpatia mulţimii, la un miting de la Râmnicu-Sărat, zice:
-Dragi râmniceni-săraţi, destul s-au căcat boierii pe capetele voastre. E timpul ca să mai deschideţi, şi voi... gura!

Renunţând la ţoalele de-acasă, Zăroni se prezintă la birou cu un pantof negru şi altul maro. Groza îl vede şi-l trimite să schimbe incălţămintea. Se întoarce tot cu un pantof maro şi cu unul negru.
La mirarea stăpânului,răspunde încurcat:
-Conaşule, i-am schimbat, dar numai pe ăştia i-am mai găsit acasă!

Groza, mare gagicar,îi arată lui Zăroni o actriţă de mâna a II-a şi-l îndeamnă să-i scrie un bileţel. Scote ministrul un creion chimic, rupe un colţ de hârtie şi aşterne:
"maţ fermecat sunteţ unsoare". N-a mai văzut-o!

Purta mult timp ciorapii nespălati şi-i duhneau picioarele. Dej îi face dojană şi-i dăruieşte cinci perechi de şosete. A doua zi, la teatru e vecin de fotoliu cu Dej. Puţea a picioare murdare, de trăsnea.
Gheorghiu-Dej, intrigat, îl întreabă de ce nu şi-a schimbat şosetele.
-Mi le-am schimbat, dar am tras şosetele noi peste cele vechi, să nu se murdărească,se umflă în pene Zăroni.

Ca să potolescă bancuriştii, care la Capşa se întreceau în poante pe seama ministrului agriculturii, Groza îl obligă să se înscrie la Agronomie (pe bune!). Chemă decanul la el şi-i dădu două întrebări pentru admiterea lui Romi, iar ultimului, şi răspunsurile.
A doua zi- examen:
-Cum se cheamă ţara condusă de un rege?
-Regat!
-Dar cea condusă de un împărat?
-Împărăţie!
Plăcut impresionat de răspunsurile ministrului, decanul încearcă încă una, de la el:
-Dar cum se cheamă ţara condusă de Groza?
-Grozăvie!

Îl ştiţi pe Zaroni?!

Panseurile de mai jos mi-au făcut pofta de nişte bancuri.Am şi faţă pentru aşa ceva: cum deschid gura , fug ascultătorii unde văd cu ochii.
Ca nadă, celor mai lacomi, scot din naftalina vremii câteva poante cu Romulus Zaroni. Hăhăia toată ţara de isprăvile acestui prieten al premierului comunist Petru Groza.
Când ruşii l-au pus la cârma României ocupate de trupele roşii, Groza şi-a numit vizitiul de la moşie (că era moşier comunist! ), un ţăran hunedorean, drept ministru al agriculturii.
Ţara a fost năpădită nu de recolte bogate , ci de bancuri.
Iată câteva, strecurate prin vremuri.

Pleacă ministrul Zaroni, cu avionul la Hunedoara, să-i aduca bucate şefului.
Groza îi dă sfaturi: în caz de pericol, ai paraşută; sari, numeri până la 10 şi tragi de sfoară, ca să se deschidă.
Chiar ghinion! Sare Zăroni, începe să numere şi se încurcă. Norocos, cade pe o căpiţă de fân, de unde se aude o voce speriată:
-Coane Petrică, ce vine, bre, după 8?

Se duce Zăroni la Groza să-i ceară o bucată din ziarul pe care acesta-l citea, pentru budă.
-Măi Romică, eşti ditamai ministru: scoate o sută de lei şi te şterge la cur.
Revine Zăroni cu degetele pline de căcat_
- ?!
- Păi, am avut numai monede de un leu în buzunar!

Auzind Zăroni de bancurile pe seama lui, cheamă securistul de serviciu de la uşă şi-i ordonă să afle cine le face.
Află că autor e unul, Păstorel şi dă poruncă să-l aibă în faţă.
- Tu ai făcut bancul cu avionul?
- Da!
- Tu ai făcut şi bancul cu ştersul la cur cu bani?
- Tot eu!
- Mă, dar tu ştii că eu mi-s ministru?
- Bancul ăsta nu l-am făcut eu!

Împăratul Caligula a făcut senator un cal; Groza a făcut ministru un bou!

Ora oficială: 10,12

Panseuri de dimineaţă

Urăsc presa online!
1. Nu poţi face şi tu, acolo, o colecţie, pe care s-o legi în piele, asortată cu mobila şi s-o afişezi în bibliotecă.
2. Nu poţi s-o tai, ordonat, în dreptunghiuleţe,pe care să le reciteşti, scremut, la baie, înainte de a le da obşteasca folosinţă.

Notă
Nu vă luaţi după ora afişată.Aşa merg la mine ceasurile! Oficial, e ora 8,53.

Vrem predicativă!

VREM DREPTATE! VREM PREDICATIVĂ! Câteva sute de adolescenţi şi, presupun şi de părinţi, au năpădit spaţiile din faţa unui minister rău-famat, în ultima lună (din cauza unui ministru gângav şi efemer).
Am auzit, în ultimii ani tot felul de vreri,scandate la sute de decibeli, dar asta cu predicativa e unicat in istoria protestelor. Cum adică să vrei „predicativă”?
M-a lămurit, îndată, zisa unei puştoaice:”Să fie considerata predicativă propoziţia care, în barem, apare ca subiectivă; ca să nu-mi strice media! Eu ştiu că baremul e greşit de la profa mea. Şi părinţii mei, care se pricep, mi-au spus ca nu-i subiectivă.Vreau punctajul , ca să intru la un liceu de elită!
Măi, ce dramă! Şi strada vuia: Vrem predicativa!
Fragedul ministru, lider sindical , gafeur de înaltă calificare, speriat de demonstraţia imberbilor candidaţi la liceu, se învârte, se scarpină, se răsuceşte şi decide: SĂ FIE PREDICATIVĂ! (Ce o să zică prim-ministrul de o asemenea zurbă? O facem, frate, şi predicativă,dacă o vrea poporul! )
N-am auzit în viaţa mea o mai mare minunăţie, aşa că am căutat textul cu pricina, să mă dumiresc.
Găsesc o frază banală chiar şi pentru clasa a VIII-a: „ Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii…” Se cerea alegerea soluţiei corecte din trei oferte: predicativă, atributivă, subiectivă.” Baremul valida soluţia „subiectiva”.
Mânecile suflecate, picioarele în apă rece, scărpinatul în cap preced, ceremonios, căutarea soluţiei.
1. prezenţa verbului copulativ ESTE marchează necesitatea unui NUME PREDICATIV (de identificare a subiectului : CINE/ CE este subiectul ). Îl găsim exprimat prin subst. DIFICULTATEA, care marchează „ ce este sb.”, =”ceea ce mă jenează”. Din superficialitate, putem aluneca uşor spre ipoteza că „dificultatea” ar fi subiectul, uitând rolul lui, amintit mai sus, de a identifica doar subiectul, semantic.
2. Aşadar, „ceea ce mă jenează…” rămâne, prin definiţie şi prin topică, subiectiva.
3. Isteţii-profi, părinţi, candidaţi-atraşi de identitatea semantică fac repede din „dificultatea” subiectul regentei şi din „ceea ce mă jenează” propoziţie predicativă. Fals!
Propoziţia predicativa stă înaintea regentei numai când are valoare emfatică şi presupune sublinierea acesteia: „Ceea ce mă jenează(aceasta, nu altceva!) este…”
4. Prin Ardeal a apărut şi ipoteza ca ar fi atributivă Probabil, crezându-se că „ceea ce” ar fi pronume relativ compus( dintr-un demonstrativ+relativ, ceea ce Gramatica Academiei respinge!).
…………………………………………
Nu vă speriaţi, nu aşa trebuia să gânească elevii: ei aveau algoritmi mult mai simpli, de tipul „El (sb.) este elev(n.pred.)", corespunzător frazei „ Ceea ce mă jenează ( subiectivă) este dificultatea (n. predicativ)”.
În rest , era ducerea lingurii la gură pe după cap, sau cumplit meşteşug de tâmpenie, vorba lui Nica!

IN MEMORIAM: Mareşalul şi Soldatul

Bunicul meu a avut doi feciori zdraveni:unul "cărturar", altul "gospodar". (Ghilimelele citiţi-le cum vă taie capul ).Unchiul, mos Costică, a cam ocolit şcoala, a făcut stricăciuni printre codanele satului, dar i-a placut şi armata. Numai masuratul furios cu jordia,câtu-mi era de lung, l-a oprit să nu rămână reangajat în militărie. În concentrare fiind, l-a ajuns ordinul cu trecerea Prutului.
Doar cu câteva zile înainte, revenise la regiment de la o instruire cu ofiţeri nemti
şi afişa "cocoş" titlul de şnaipăr, adică ţintaş de elită. (Engl.sniper!) A şi păşit pe malul stâng al Prutului printre primii soldaţi români!
Numele lui a apărut în doua Ordine de Zi ale regimentului său, în momente şi împrejurări semnificative.
* Ajunşi pe mal basarabean,s-au trezit sub gloanţe vrăjmaşe.S-au adăpostit în teren, iar comandanţii au prins să caute soluţii. Aşa au descoperit sursa necazului- o mitralieră cocoţata într-o clopotniţa, la câteva sute de metri.Căpitanul l-a chemat pe proaspătul instruit ochitor şi i-a zis:- Pândeşte, zăreşte şi ocheşte.Dacă-l opreşti, îţi dau, când se va putea, permisie acasă!
L-a pândit, l-a văzut şi l-a oprit cu un singur glonte.
A doborât primul inamic din războiul cu sute de mii de morţi, în primele minute ale trecerii râului. Meritele i-au fost cinstite cum se cuvine şi faima i s-a dus pe tot frontul.
*Scapat din tragica incercuire de pe Don, regimentul unchiului se replia pe un teren ostil, căutând să restabilească legăturile cu celelalte unităti româneşti. Presiunea sovietică era imensă.Comandantul aplica o retragere productivă, cu pierderi provocate continuu urmăritorilor.
Moş Costică era tragator la mitralieră şi a primit ordin să ocupe un promontoriu şi să încetinească urmărirea furibundă." Cât poţi, Costică. Dacă vezi că-i pericol, te retragi cu servanţii", i-a ordonat maiorul(fostul căpitan!).
Pe urmele celor retraşi a început potopul. Valuri-valuri de atacatori, de cei cu căciuli de astrahan, cu cruce pe fund, cazaci beţi, mă lămurea moşul , intrau în focul mitralierei,seceraţi de plumbi,şi tot înnoiţi.
Mereu se înlocuiau ţevile mitralierei, înroşite de atâta foc. Au fost răpuşi şi servanţii, dar mitraliorul a trimis mereu potopul de gloante, parcă în transă. Înt-un târziu n-a mai avut pe nimeni în faţă.
A căzut de somn, atunci, cu capul pe trupul unui camarad.
Aşa l-au găsit; plin de sângele alor lui, cu degetele arse şi complet surd.
Regimentul se retrăsese mai mulţi kilometri şi, observând comandanţii că nu-i mai urmăreşte nimeni, au trimis iscoade ,care au găsit cuibul de mitralieră.
-Era ceva de groază, dom’maior, mormane de ruşi morţi, doi sevanţi morţi şi ei, iar Costică, sforăia, de s-auzea la Moscova, povesteau, cuprinşi de veselie românii.
Ordin de Zi, Virtutea Militară, bucurie la refacerea frontului, câteva zile acasă şi iar război!
S-a întors moş Costică cu trupul plin de schije de brand. Nu i le-a mai scos nimeni. (Să mă duceţi la fier vechi, glumea el , la chef). Apoi a fost trecut la chiaburi, îi căutau mereu Virtutea Militară, ascunsă sub streaşina de şindrilă. S-a bucurat mult când i s-a întors ocina părintească şi s-a dus mai an’ să-şi întâlnească şi duşmanii morţi şi camarazii fără cruci la căpătâi, de prin stepe.

Ciripici amare

DE DEMULT

Români, vă ordon! Treceţi Prutul!

CÂNTECE DIN COPILĂRIE

Asăzi, douş'două iunie,
A-nceput războiul lumii!

As'noapte la Prut
Războiul a-ceput;
Românii trec dincolo iară;
Să ia înapoi, prin spadă şi scut
Pământul pierdut odinioară!


DE MAI IERI
N-am crezut că voi vedea ceva mai dezgustăror pentru poporul ăsta,al meu(că altul nu am!):în două localităţi, (parcă Jilava şi Măgurele) primarii, câstigători ai scrutinului abia-trecut, au fost aduşi în cătuşe, la Primărie, să depună juramântul.
După solemnitate, au fost din nou puşi în fiare şi duşi cu duba la puscărie.
Gândiţi-vă,oameni buni, cum au sunat legămintele din jurământ în gura lor!?

Mai încolo, câteva sute de români,chiar de-ai noştri, aduceau omagii unui puscăriaş, tot de-al nostru, care jucase un rol comic, cu un pistol şi un gât, într-o dramoletă cu suspans.

ROMÂNI,vă ordon să redeveniţi normali!

Mai există viaţă...

Graba lui Ponta

Am zis , mai jos, că , dacă m-aş pricopsi cu funcţia lui Ponta, aş fugi pe ruptele. Să motivez: fructul guvernării nu dase, încă, în pârg; căzuse, e drept, dar strepezea dinţii. Prea acru!
De ce căzuse? Scuturat prea tare şi prea de mulţi, strânşi la pomana puterii:
1.S-a recurs la o violentă racolare: până atunci, fugarii (pnl şi psd-pdl ) erau anatemizaţi, cu mânie”proletară”. Acu, în sens opus,(pdlusl ) deveneau eroi, salvatori ai poporului asuprit!
Aşa s-a stimulat căderea guvernului.
2.Câteva televiziuni, cu obiective -căderea guvernului şi a preşedintelui-au trecut la foc masiv pe mp.
3.Trupe antrenate la diversiune (pensionari militari şi miliţieni )au pus de o mămăligă exploxivă- revoltele de la Universitate. Comandanţi şefi erau coloneii Pricină şi Dogaru care au organizat schimburile, materialul de propagandă, gradul de violenţă etc.
Preţul era revenirea la pensiile mari ale militarilor, promovarea sindicatului rezerviştilor drept pionul de bază în consultarea lui Ponta cu pensionarii, locuri eligibile în parlament.
Pentru că n-au primit plata, rzv. militari, trec acum la ameninţări!
Sunt numai câţiva factori care au dus la căderea lui Ungureanu, dar nu şi explicaţia „fugii” mele de prezumptiva guvernare.
Nu era încă momentul potrivit. Trebuia lăsată guvernarea Ungureanu să fiarbă în sucul nemulţumirii generalizate, până la alegerile parlamentare, când „para mălăiaţă” era maturată.

Cel mai înverşunat opozant al unui guvern Ponta, pe 6-7 luni, a fost Iliescu; nu poate fi acuzat de nepricepere, ştia el ceva.
Nerăbdarea lui Ponta, încurajată, tacit de Nastase, căruia i se strângea funia la par în procesul" trofeului calităţii", l-a adus la guvernare.
Adăugati neliniştea lui Crin, rămas fără coledzi şi care voia declanşarea acţiunii de suspendare a lui Băsescu, + apropierea răzbunării lui Felix şi aveţi cheile problemei!
Numai că, de aici, începe greul. Promisiunile devin scadente,lăcomia ciolanului naşte grabă. Şi încep bâlbâielile, greşelile, care se contabilizează de alegători.
Am îndoieli că aş fi procedat ca Ponta! De aceea am refuzat peştisorul de aur.

Mai există viaţă...

Săritura peste cal
Dacă aş prinde peştişorul de aur... care s-ar oferi, după tipic, să mă "facă ceva", să zicem prim-ministrul ţării,i-aş da drumul în apă, izbindu-l puţin de valuri, pentru răul dorit, şi aş lua-o la sănătoasa, cât mai departe de râu.
Am să explic altă dată de ce. Acum, urmăresc, viclean, eu!, cum dă în străchini Ponta.
Constat ca este „setat” pe câteva fixuri:
• 1. epurarea lui Băsescu . Nimic rău, dacă nu ar porni de la interese chiar meschine; Felix s-a juruit să-l descocoţeze de la Cotroceni, iar Crin salivează, abundent, de pohte. Metoda înlăturării marinarului nu-i deloc uşoară. Chiar imposibilă. Dacă CCR nu constată încălcarea gravă a Constituţiei, respinge Hotărârea Parlamentului. Şi gata!
Contra-acţiunea se mută pe modificarea Legii de funcţionare a Curţii; să nu mai aibă dreptul să verifice constituţionalitatea legilor! Cutia Pandorei- deschisă!
• 2. mutarea Institutului Cultural Român din subordinea preşedinţiei în aceea a senatului. Ţinta- eliminarea lui Patapievici din fruntea instituţiei.
• 3.schimbarea membrilor unei comisii care, astăzi, trebuia să-l cheme pe Mang la spovedanie pentru plagiat. Au fost înlocuiţi, fără vreo motivare, cu alţii, obedienţi. Aici a folosit mâna ministrului- sindicalist Pop.
• 4. punerea Parlamentului într-o postură ridicolă: declaraţia de trimitere a lui Ponta, la UE.

Şi, în tot acest răstimp, ţărişoara speră!

Poşta redacţiei

Am primit de la un cititor, singurul, un amplu mail. Din doua părţi: o scrisoare scurtă şi o pozie lungă.
Prima chiar bună!, cu delicateţuri.
Dar, roşind de plăcere, la scrisoare, ne vom preocupa de poezie; „că nu e om să nu fi scris o poezie”…
Şi ce constatăm? Că e lungă, că e de amor, anacronică atât prin conţinut, cât şi prin formă.
Suferinţa dv. pe motivul absenţei iubitei este plânsă în strofe grupate pe cele patru anotimpuri, aparte, ceea ce nu se mai practică azi. Un sms era îndestulător chiar şi pentru o operă genială!
Anacronică prin conţinut: numai oh-uri şi ah-uri. Nu se mai poartă. Un poet tânăr îşi goleşte sufletul într-un distih, ba, chiar, a reînviat poemul într-un vers, ca la Ion Vinea,pe la 1935.
Aşteptăm şi poemul într-o silabă, socotit revelaţia sec 21.
Anacronic în formă: imaginea cultivată de dv. este pletoric - barocă; metafora-excesiv vegetală contravine normelor legale , ecologice. Chiar şi în folclor nu se mai abuzează de motivul, altădată obsesiv, „frunză verde”. Cea mai îndrăgita doină de dor contemporană este o manea şi are un singur vers, repetat ca refren de 4 ori. El substituie „ frunză verde” cu un termen ecologic, aprobat şi de Academie, „fân" Versul este: „Hai, fa-fân! Tra-la-la…”(Bis! şi iar Bis!)
Pentru stil, vocabular, ortografie, vă recomandăm să vă deschideţi un cont pe Facebook, să studiaţi exprimarea tineretului şi s-o adoptaţi, cu încredere. Ca încurajare - bonus pentru primul client, reproducem o mică parte din epopeea elegiacă despre anotimpurile pierdute din cauza iubitei.
Sperăm să nu declanşăm, prin asta, o revolta a cititorilor împotriva blogului nostru.

Primăvară pierdută

Valsează curcubeul de raze prin fire
De iarbă nouă,
Pe unde o altă iarbă ţi-a sărutat glezna subţire,
Vibrând, sub fiorul de rouă.
101 nuanţe în verde din ulmii cuminţi
Aşteaptă să fie numărate :
Numai tu te lăudai că le numeri pe toate!
Eu...până la 10 ; cu buzele fierbinţi,
Nesărutate.
Chiar şi salcâmii, nebuni de-atâta floare.
Aşteaptă să-ţi pună cunună.
Pleoapele-s, parcă, petale de lună.
………………………………………………………

Mai exisă viaţă după...Boc?

Am dormit rău! Printre frânturi de comentarii docte ale iniţiaţilor întru politichie, care îmi hurducau echilibrul, când glasul catifelat al măiestrei mele, Madama Ţăţoiu, mă toropea a somn, cele scorţoase ale de-alde Ciuvică, Niels Schmeker,Cristoiu mă rearuncau în contingent.
În asemenea pendulări, am visat o întrebare existenţială gravă: MAI EXISTĂ VIAŢĂ DUPĂ…BOC?
Am visat şi răspunsul: DA! ŞI ÎNCĂ CE VIAŢĂ!
Sub aceste auspicii, îmi aştern, în trezie , câteva nimicuri:
I. OPTIMISM
Luni, în piaţă. Lume de lume, vârtej de opinii. M-a încântat un dialog între doi grădinari-vânzatori, din Vorona-Mare; gospodari vrednici, cunoscuţi mie şi prieteni, în timpul liber.
Stăteau la tarabe opuse şi rumegau ideologii de aceeaşi poziţie.
Unul, vesel, nevoie mare, căta sămânţă de vorbă; celălalt, apăsat de necaz, nu se mai putu abţine:
- Ce-i, bre , atâta veselie pe tine?! Ţi-a fătat vaca?
- !!! ( Pieptul umflat, capul sus, suveran, deasupra tuturor !)
- Lasă, cumetre, că, la toamnă, îţi moare viţelul!

II. CLIENT BINE SERVIT
Nea Toma, pensionar militar cu pensie doldora, n-are linişte. De aceea, de cu zori e pe câmpul de luptă. Pe unde picură ceva, recunoaşte el. Mai ales prin politică, frecventează câstigători siguri, ca bun strateg de bătălii ce este.
Ca să ajute victoria, împarte afişe, fluturaşi,programe cu promisiuni şi, mai ales, smulge asigurări de vot. Pe doamna Matei a lămurit-o un ceas, cât de odioşi sunt foştii guvernanţi. I-a făcut şi proba: un afiş, în care o inimă mare, sigla de vot a duşmanilor, era străpunsă de texte cu crimele lor grave contra poporului. Multe! Îi lasă şi afişul, să-l studieze cucoana.
Şi l-a studiat!
Luni dimineaţă, îl caută pe activist să-i spună cum s-a răzbunat, la vot, pe inamicul ţării:
-Am votat cum mi-ai zis: pe toate buletinele, unde am văzut o inimă, am apăsat ştampila! Să se sature!

Hotărâre

Declar că, nesilit de nimeni, recunosc: tot ce voi posta, un timp, va fi PLAGIAT. Fără glumă! Hotărârea vine după citirea ordinului ministrului de pe scaunul lui Spiru Haret, de a schimba precipitat Consiliul Naţional de Etică, adică instituţia care trebuia să hotărască,curând, asupra adevărului despre fostul ministru Mang; hoţ sau nu?!
Cine sunt nou-numiţii, bănuiţi ceva. Doar despre Paul Dobrescu spun că a fost unul dintre cei mai înverşunaţi spălători de creiere, de la „Era socialistă”.
Pe 15 iunie era convocat în faţa consiliului, sub acuzaţia de PLAGIAT, I. Mang!
Voi comenta, nu azi, năstruşnicele măsuri luate de interimatul sindicalist, Pop şi motivaţia lor, reală.
Mă simt umil faţă de eventuali vizitatori, pe acest blog. Vor descoperi în mine un plagiator, fără ruşine. CNE îl veghează!