Alex face discriminare?! (III)

  După lecţii începu refecul.

 Doamna – Doamna a prăvălit  fulgerele lui Zeus peste Alex-Alioşa, bănuind discriminare  în spusele lui cu „eu-rom, tu-roma”.  Şi voia s-o curme din faşă!

Inculpatul rostogoli biluţele ochilor,  umede,  la picioarele ei, mărturisind că a auzit cuvintele la barul din sat.

-Nu, nu, Doamna,… n-am fost la bar…, anticipă el trăsnetele; mă duceam să-l iau la joacă pe Dinu, băiatul patronului..

În curte, la o masă stăteau un ţigan  şi soţia lui  cu două pahare pline. El  şi-a tras unul  în faţă,  i l-a dat pe celălalt femeii, râzând: „eu-rom, tu- roma!” Am crezut că-i spune pe ţigăneşte „şi mie şi ţie!” Am vrut să se bucure Domnica, că-i spun pe limba ei că împart ciocolata.

Biluţele privirii deveneau lichide, pătând parchetul.

Şi  Doamna-Doamna se metamorfoza, încet în Doamna  şi se opri în zâmbetul lui Di.

Ăsta-i  Alex, dintr- a doua! Vi-l las vouă, dar nu-l mai judecaţi. I-ajunge!

-           

Alex de la ROM la ROMA (II)

Azi l-am cunoscut pe Alex. În carne şi oase, mai exact, o îmbucatură pentru o fiară, cât să nu moară, câteva ceasuri , de foame. Numai ochii îi are altcumva decât mi-i închipuiam; nişte biluţe, dintr-o nestemată necunoscută: se rostogolesc, într-un halou albastrui peste lucrurile din jur , apoi se adună, în curgere şerpuită la locul lor. Totdeauna mulţumiţi de cele văzute.

Alex mai este şi Al, şi Alioşa. Acceptă doar hipocorismul ( cuvânt de alint) Alioşa, dar rostit numai de bunică-sa; pe care o iubeşte mult. Ştie că acest nume o bucură, pentru că era numele primei ei iubiri de copilă- un tanchist frumos şi descurcăret dintr-un film sovietic, de război , cu soldaţi nemţi- proşti şi cu isteţii din Radnaia Rossia,mereu victorioşi. Din alte timpuri.

 Când l-am cunoscut pe Alex, nu mai exista pentru el Di, ci Doamna, cu uşoară alunecare spre Doamna-Doamna!

Am aflat şi motivul : o ciocolăţică marca ROM şi o ţigăncuşă autentică, din clasă-Domnica. Se cuvine să deschid o paranteză. Domnica  e negricioasă, frumoasă şi isteaţă.Adică, tot tacâmul! Absoarbe  spre ea toată gloata de colegi, ca pâlnia unei tornade.

În pauza mare e răsfăţată cu bunătăţi din ghozdane.Dă si ea,cu plăcere, din al ei. Azi era la rând Alex. Avea o cicolăţică ROM, pe care era pornit s-o împartă cu Domnica.

-Cum ai împărţit-o,  Alex?

- Corect, Di : eu am luat jumatătea ROM, ea-jumătatea ROMA! Când şi-a ridicat biluţele ochilor spre Di, ea era ,deja, Doamna şi se transforma rapid în Doamna-Doamna.

Am stopat eu evoluţia periculoasă.

-           

Aventura lui Alex cu huţa-huţa! (I)

Fii-mea, a mare, ( pe care o reclamam că-mi dă peste de'şte când mă învaţă alfabetul pe computer), dăscăleşte clasa aII-a. Puştimea o alintă "Di", pe vreme bună şi , duşmăneşte, "Doamna", în vreme de vrajbă. Când trăsneşte în clasă, devine spontan un spirit spăimos, numit "Doamna-Doamna"! ( "Di" - pronunţarea englezită a lui"d-", de la "doamna".) Şi buletinul meteo se schimbă din oră-n oră!
Între combatanţi e şi Alex; de-o şchioapă, cu o feţişoară, când de veveriţă,în epoca Di, când de vulpiţă, în cea  numită" Doamnă".
Face naveta "din provincie", cum îşi imită tatăl, cu maşina familiei. Şoferul, şeful,  vine să-l ia la două ore după terminarea lecţiilor. Estimp, stă în clasă, supraveghind-o pe Di cum corecteză temele, cum pregăteşte material didactic pentru a doua zi; îşi face şi temele, pentru liberul la joacă de acasă. Şi asta-zilnic!
Mai săptămâna, a plecat cu "taxiul" pe o viforniţă de dat şi la tv. Au rămas în troiene la doi kilometri de casă. Aşa că, ( acum)  Marele Şef -ce vreţi, situaţie de urgenţă - ordonă scurt:- Pe jos!
-Ştii, Di, ce frumos a fost?!
- ??!
- În vale, troianul era cât mine! (Adică, de-o şchioapă, ştim noi.) Mergeam în urma tatii şi,  când călcam în groapa lăsată de piciorul lui, îmi ajungea omătul la gât! Zău!, să-mi sară ochii!  Ţinea, la spate, o mână cu două degete încălecate, cum văzuse într-un film.
- Şi?!!
- Chiar nu mai puteam înota prin viforniţă; de aceea, am mers mai departe huţa-huţa!
- Cum vine asta?
 Tata făcea un pas, se întorcea un pic, mă apuca de guler şi mă ridica. Eu strigam:- Huţa, sus! Mă trecea usurel , în faţa lui,  în zăpadă. Eu strigam: - Huţa, jos!  Şi tot aşa până acasă.
Feţişoara lui Alex era leit de vulpiţă!

UPDATE- azi e Trifu (Sf. Trifon) şi se zice că  se trifneşte iarna; apar semne de prognozare a  primăverii. Dacă boul poate bea apă din urma lui, va fi o primăvară timpurie , caldă şi cam fără ploaie. În traducere: dacă  bovina calcă în zăpadă şi se strânge apă în urma rămasă...
La noi ar putea bea pe săturate, acum, dar se osteneşte/ -esc departe, pentru fericirea norodului.

Răzbunare întârziată

Riscurile meseriei se arată când nici cu mintea nu gândeşti, cum spune Creangă.
Învăţatoarea se întorcea obosită, de la clasa zero; şi, mai ales, preocupată de nişte soluţii ingenioase pentru trezire la lecţie a  ghemotocelor de şase ani. Cu Dacia ei, 1300, intră în intersecţie pe roşu.Norocul ei că un poliţai fluieră violent.Se opreşte drept în centru, în scârţâit ruginit,de roţi cu suferinţă. A evitat coliziunea!
-Ieşiţi  din intersecţie şi trageţi pe dreapta! Se supune, mecanic, speriată şi chiar nedumerită de cele întâmplate.
 Poliţaiul, salută, se prezintă, după tipic,îi ia actele şi-o întreabă, tot după tipic, unde lucrează. Stiu numai ei, poliţiştii de ce!
-La o şcoală,se bâlbâi doamna şoferiţă, cu umilinţă.
-Ca ce?
-Învăţătoare.
- Ahaa!, mama mea,  de câţi ani vă aştept!  Nu vă dau amendă, dar vă reţin carnetul. Mâine dimineaţă vi-l dau, numai  dacă veniţi la secţie, cu un caiet nou, învelit în hârtie albastră. Scrieţi în el,  caligrafic,  de o sută de ori: "Nu mai fac niciodată greşeala să intru pe roşu, în intersecţie!" Clar?!
Şi-i dădu drumul să plece, strivind printre buze: " De câtă vreme te aştept!"
Altceva nu mai ştiu despre a doua zi.
 Dar mi-am cumpărat zece caiete dictando, să am pe ce scrie, de sute de ori. Că mi-i mult rău la conştiinţa rutieră!

Chiar, ce-ar fi să scriu ceva despre Clasa zero? E la modă!

Liberalii repară exprimarea corectă

Am îmbătrânit tot aşteptând să găsesc pe cineva integrând corect, în comunicare, verbul „ a SE axa”.

De regulă, contextele actuale folosesc modelul „ a se axa pe ceva”.

Total GREŞIT! Verbul are două accepţii semantice, cu abordari diferite în structura propoziţiei:

• - a axa   (sens propriu) =  a centra, a pune o piesă în poziţia în care axa ei de rotaţie coincide cu o altă axă,  cu un reper dat;
• - a SE axa (sens figurat) =  a se concentra în jurul a ceva.

Aşadar, ar fi corectă propoziţia „Axez roata pe osia din dreapta.”, dar greşită prop.  „Mă axez pe un adevăr probat.” Ultima propoziţie , reformulată corect,  devine „ Mă axez în jurul  unui adevăr probat.”

Ei, să fie!

 Când mă părăsise orice nădejde, am sărit ars, pupând ecranul  sculei mele electronice; pe un site botoşănean, într-un comunicat al liberalilor citesc : „Dezbaterea…trebuie să se axeze ÎN JURULunei bune guvernări.”

Ptiu, drace!

Când m-am trezit din extaz, bodogăneam cu glasul fârnâit al craiului dintr-o poveste a lui Creangă: „ Dacă ai făcut-o din capul tău, bun cap ai avut; dacă te-a sfătuit cineva, bun sfetnic ţi-ai găsit!”

Sau, poate,  am visat?!

VREAU DIALOG!

Azi m-a vizitat o umbră cosmică, fluturând un nume parfumat, precum spuma primăverii. Şi mi-am amintit că mi s-a atrofiat gândul, de când n-am mai vorbit cu nimeni.
Sunt un oarecare, topit în dialog. Îmi ţipă celulele cerebelului după o lingură de vorbă!
 Cândva, românii  au ridicat un templu al dialogului între suflete cu un logo: " Daţi un leu / Pentru Ateneu!"
Ce-ar fi dacă l-aş adopta / adapta pentru a-mi clădi "opera"? Vă dau un leu, pentru un cuvinţel, pe blog!
Ştiu că nu-s , de două ori, original; o dată că preiau trucul cu Ateneul, a doua că repet păcăleala zilnică a unei blogăriţe: cum deschid scula asta cu internetul, o mână întinsă sparge ecranul şi miorlăie: "Dă click!, că nu-ţi cade mâna, promit eu!"
 Şi dau, şi dau, încât a câşligat un sac de cafea la concursul unde s-a profesionalizat.
Aşa că, stimaţi rătăciţi pe blogul meu, DAŢI UN CLICK! SIGUR NU VĂ CADE MÂNA! JUR EU!
 (Ar merge la  rimă şi cu Ateneu!)

P

Veşnice intrebări fără răspuns

Uneori,fără voie te încarci de energii stranii şi totuşi familiare: din alte zile, din alţi ani sau, mai ştii, din alte vieţi. Coboară de undeva; din zăpezi, pe tremurul lunii, din trosnetul sevelor îngheţate.  Nici nu poate fi altfel între 14 decemvrie şi 15 ianuarie. Sunt secundele sau erele, totuna, când se întrupează , din pulberi cosmice, Eminescu. Mereu acelaşi şi mereu altul , prin cele  163 de văleaturi şi nesfârşite altele. 
Este el spirit tutelar, paradigmă de care se încolăceşte iedera sufetului românesc?Cei care trebuie zic DA! Ceilalţi preiau răspunsul mimetic şi convenţional,  de la  dintâii. 
 Asemenea gânduri mi se pregătesc să tulbure corul  solemn al unei / unor zile botoşanene, altcumva decât restul din calendar
Şi mă întreabă cugetul ( că-i singurul care indrăzneşte să spargă canoanele)  ce a fost Eminescu: poet mare, prozator, publicist? 
Zic DA la toate; dar mă simt golit de răspunsul acoperitor. Pentru că este cu asupra de masură peste toate şi încă ceva, indefinibil!

Domnul Ponta şi Domnul Cuza

Mă simt golit de suflet la vestea că la Iaşi , bătrânii , adunaţi cu Roată la prăznuirea Unirii lui Cuza, i-au sărutat mâna domnului Ponta, sub privirea răzbătătoare,de bronz, a  Pârcălabului unionist.

La doar câţiva paşi, la Ruginoasa, Ţărâna unui mormânt s-a cutremurat. 

Vreau să văd scena la vreo televiziune; sper să cuprindă sărutarea mâinii primministrului şi visez urmarea: tânărul demnitar să îngenuncheze în faţa acelui bătrân, să-i sărute mâna ruptă de munci şi reumatism, să-l îmbrăţişeze cu lacrimă de căinţă în geană. Căinţă pentru birul pus ieri pe bucheliştea de pământ,  sfârtecat de obuze şi colhoz, dar cu sufletul lui Cuza în fiece fărâmă a ţărânii. ( Fie-i ţărâna usoară! ) Şi iar mă cutremur: ţară> ţărână> ţăran ; figurat , mormânt. Doamne, slăvită fie-Ţi minunea înrudirii cuvintelor, întru Cuza-vodă!

Moş Roată a simţit, altădată, bucuria Raiului peste  ţărâna - ţară, când Cuza  l-a sărutat pe obrazul pălmuit şi scuipat de boier. " Moş Ioane, spune oamenilor că unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat Domnul Tării!"

Din inimă, spuneti-i, care puteţi, Domnului Ponta!

Ion-prostul satului

Demult, după inchinăciunile de sărbători, gospodarii nu se opreau la crâşmă. (Acolo, ajungeau  după odihna de prânz). Aşa că se adunau cioatcă,  în faţa primăriei, să foarfece veştile, să pună la cale trebile satului şi statului, grămadă.. După lucrul serios,  venea la rând hazul, într-o regie ancestrală.
Aici intra în rol  Ion (ca şi mine!); prostul satului. Slab-lăbărţat, peticit în ţoale de milă, Ion se ţânţoşa de pe scările primăriei, unde era ostracizat până intra în rol, copleşit de importanţa care i se atribuia. Era sărac-clanţă şi ca să nu moară de foame, ceva noroc cu nevastă-sa, frumoasă, care mai aduna mălai, deci , ca să nu moară,cum zisei, devenise un soi de guard, bun la de toate.
 Şi ce mândrie pe el! Sfătuia babele şi ţiganii cum să-şi plângă păsurile la priceptor, mătura şi ungea cu dohot podelele de pe hol, aducea apă curată şi băuturică, la nevoie, pentru şefi...
Când intrau gospodari făloşi, nu se mai aburca; se gudura, îndoit, pe lângă ei spunându-le în ce chef este primarul şi mimând nevoinţa unei unghii de mahorcă,  de- o tigară. Că jornal avea totdeauna la brâu, de la notar. După acest antract, necesar inţelegerii eroului meu,  să reiau.  Când venea momentul indicat de misterioase ornice instinctive, Ion se ridica, îşi umfla pieptul,  ştergea fundul pantalonilor de praful  scărilor şi intra în rol, cam acelaşi, în mijocul gospodarilor. Noi , copiii, printre picioarele celor mari.
Se ţeseau glume, pătăranii, aluzii, snoave fără perdea cu Ion ca erou, (aici primeam ghionturi de izgonire, fără efect), întrebări despre performanţele sexuale ale Ilenei, despre umbrele de seară ale vădăoilor şi burlacilor,veniţi cu traista de făină,de fasole pentru grija lui Ion.
Hohotele se rostogoleau pe vale, cu  norii de fum din ţigări, ca să reînvie în clocot. Calicimea, la mai mulţi paşi depărtare, reconstituia glumele din gură în gură şi hăhăia nedumerită la poante.Jinduind rolul de prost al satului.
A doua zi, Ion  se sumeţea în faţa babelor care se minunau cu mâna la gură, admirându-l.  Şi rămânea un erou,  până la sărbătoarea următoare,  cu drept la unghia de tutun, cuvenită -tain de la gospodarii satului.
 Şi mi-i dor de Ion!
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În Parlament, Becalli, cu ţoale din Londra, ( alte petece, alt prenume) păşeşte ţeapăn,  de parcă ar fi înghiţit un ac,fură cu ochii  camerele tv. , întinde mâna, dar nu după tutun, şi aşteaptă strânsură de aleşi ai neamului în jurul său.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update-/25 ian.
Avem un Ion  National; aseară, în cinstea Unirii, a organizat un circ de Premiul  Oscar, la România tv, sub regia fâlfâitoarei trestii- Dragotescu. Am devenit mari!

Copilul... universal

Măreţia inocenţei copilului, percepţiile lui despre "jurul" receptat sunt aceleaşi, indiferent de meridianele şi paralelele unde l-a scăpat barza!

 Inserez, drept argument,  câteva " perle" de dincolo de Ocean (plagiat!).

Răspunsuri la un test serios:

* -Cum poţi transforma " centimetrii" în "metrii"?

   - Tai din cuvânt "centi" şi rămân "metrii"!

*- Care este prima măsură luată de regina Angliei, când a câştigat tronul?

   -S-a aşezat pe el! 

*- Ce înţelegi prin cuvântul "uitare"?

   -Păi...nu-mi amintesc.

Cum era pedepsit violul de Codul lui Caragea

 De la început, anunţ cititorii pudici  ca le va fi , poate, ciufulită puţin în roşu, coloarea obrazului.

 Constat o mare pierdere de cititori. Subiectele au devenit neinteresante: alegerile-duse, bancuri-ioc!,  parlamentarii în refacere, după efortul nimicitor al primei şedinţe.  Asta-mi aminteşte o scenă din copilărie. Ajuns cu soarele de-o suliţă, la târg, tata salută o cunoştinţă, tuflită multă pe un scaun, din faţa prăvăliei:
- Ce mai faci, madam Rifca?
-Bine, do'n Ghiţă. Ia,  m-am sculat mai acu şi mă odihnesc puţun!
Frământat, în afară de măsură de scăderea ratingului, caut înfrigurat, ceva mai picant. Poate mai cade vreun chitic la undiţă.
Şi, printre hârţoage,  dau de nişte fişe, de pe când cochetam cu istoria limbii literare din sec. al XVIII- lea; termeni juridici. Dau să le arunc, dar, norocul meu, fur o frântură de text, care mă face praf.
Copii mai jos, notiţele, cu regretul că nu pot translitera alfabetul chirilic ( mai exact hibrid ) al epocii.
Despre curvie:
* Când, după curvie, se va împăca bărbatul cu femeia sa cea curvă, nu mai poate aduce pâra asupra-i pentru acea curvie.
* Cine se  curveşte cu muiere măritată, să se osândească la surghiunie, în soroc de doi ani.
* Să se depărteze muierile de toate cinurile politiceşti. (Ştiau ei străbunii, încă de pe atunci că politica era curvă bătrână şi putea contamina femeile cinstite! )
 Când se face sfărâmarea căsătoriei:
* Când bărbatul va dovedi că muiarea lui n-a fost fecioară.
* Când bărbatul va dovedi de pre muiarea lui de curvă.
* Când bărbatul îşi va defăima muiarea, cum că n-a fost fecioară sau că e curvă şi nu o va putea dovedi, este sloboda muiarea să-l despartă.
* Când bărbatul neguţătoreste cinstea nevesti-si, este slobodă să-l despartă.
Şi acum , cireaşa de pe tortul penal al codului: Pedepsirea violului.
* Cel ce va fi prins cu ştremeleagul învârtoşat primpregiurul părţilor fătătoare ale muiarii, i se va tăia scârbavnicul mădulariu, spre veşnica lui nefolosire!

Mai aud ceva?! Hai popor, năvală!

Anticipare

Se curăţă costumele  festive, se caută pe internet cele mai solemne fraze, sprijinite pe stâlpi consacraţi ( geniu, luceafarul poeziei, nefericitul, , neînţelesul poetul nepereche) şi se scriu discursurile pentru festivităţile"Zilelor Eminescu". De undeva, de niciunde şi de peste tot, se va întoarce ecoul amar al versurilor:

Fericească-l scriitorii, lumea toată recunoască-l

Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!"
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

Sindromul lui Don Quijote

Este sindromul idealismului pur, visul şi disperarea neputinţei noastre dintotdeauna-dincolo de orice graniţă a logicii şi a pragmatismului uman.
Eroul picaresc spaniol avea o nebunie - să-şi salveze Dulcineea din ghearele monştrilor, morile de vânt. Avea şi logistica pentru aşa  ceva: adică trei neuroni obosiţi, sculele războinice din barem, ţinta ( pe atunci se chema... target), o slugă cu măgar, un cal răpciugos. Eu, sărac-lipit, nu tu cal, nu tu măgar,   râvnesc să-i ţin locul  eroului lui Cervantes. Chiar şi target am: ducerea românimii  pe aleea pierzaniei  de  pe   orizontul american. Mai exact, să înşel românitatea,  predicând virtutea transatlantică prin cât mai meşteşugite tactici de manipulare. Am studii in domeniu, precum manualele KGB,  CIE ;am ceva victorii : cea...din '89, chemarea minerilor la plantat panseluţe, angoasarea preşedintelui cu bărbuţă de ţap, împingerea lui Base spre ciuntirea  salariilor, victoria istorică a USL şi, ultima, Pax Magna de la Cotroceni.
Dar azi m-au ajuns păcatele; am fost deconspirat. Un cititor al acestor pagini, cred că  unicul şi , deja, "fost", a  primit un bonus personalizat,  câteva poante proamericane. Şi a luat foc!

Franţa, mon amour- Gavroche

Expun, mai jos , corpul delict şi anatema purificatoare prin incinerare. Mă simt  cu sufletul salvat şi nu mai fac!..                                    
PĂCATUL

DE CE SUNT FRANCEZII ATÂT DE...NEPOPULARI...***

 Dean Rusk, Secretarul de Stat al lui JFK era în Franţa în anii  60, când DeGaulle a decis să iasă din NATO.
 DeGaulle a spus că vrea ca toţi militarii SUA să părăsească Franţa cât mai curând posibil.
 Rusk a răspuns:
 *- Aceasta se referă şi la cei care au murit pentru eliberarea  Franţei şi sunt înmormântaţi aici ?*

Puteai să auzi cum cade un ac!...

----------------------------------
 Conferinţă internaţională în Franţa cu ingineri, inclusiv  francezi şi americani. Într-o pauză, un inginer francez revine în sala spunând:
- Aţi auzit ultima tâmpenie făcută de Bush? A trimis un portavion în Indonezia să ajute victimile tsunami-ului!
 Ce or fi având de gând, să-i bombardeze?
   Un inginer de la Boeing s-a ridicat şi a replicat liniştit:
  - Portavioanele noastre au trei spitale la bord şi pot trata  mai multe sute de pacienţi. Ele sunt cu energie nucleară şi pot alimenta cu electricitate instalaţiile de pe uscat, au trei cantine cu o  capacitate de
 a servi cel puţin 3000 de consumatori cu trei mese pe zi. Pot  produce mai multe mii de galoane de apă proaspătă din apă de mare pe zi şi  au o
 jumătate de duzină de helicoptere care transporta victime de pe  puntea de aterizare.
 -  Avem unsprezece asemenea nave. Câte are Franţa?

 *Puteai să auzi cum cade un ac!...
--------------------------------------

*Un amiral al Royal Navy lua parte la o conferinţă navală care  cuprindea şi amirali din SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Franţa. La un
 cocktail, se afla un mare grup de ofiţeri din toate aceste  naţiuni. Toată lumea vorbea englezeşte şi-şi sorbea băuturile, dar un amiral  francez s-a
 plâns că, în timp ce europenii învaţă numeroase limbi străine,  engleziivorbesc doar englezeşte.
   A întrebat: De ce se întâmplă că mereu trebuie să vorbim  englezeşte în conferinţele astea şi nu franceza?
   Fără ezitare, amiralul britanic a replicat:
 - Pentru că americanii, britanicii, canadienii şi australienii  au făcut aşa ca să nu fiţi nevoiţi să vorbiţi germana!

  **Puteai să auzi cum cade un ac!

--------------------------------------------

 Robert Whiting, un moşulică American de 83 de ani soseşte la  Paris cu avionul.
 La vamă, pierde câteva minute să-şi caute paşaportul, rătăcit în  sacul de voiaj.
 -  "Aţi mai fost în Franţa domnule?" i se adresează sarcastic  funcţionarul vamal.
 D. Whiting admite că a mai fost.
 -  "Atunci trebuia să ştiţi că trebuie să aveţi paşaportul la îndemână."
 Americanul replică: "Ultima oară când am fost aici n-a trebuit  să-l arăt."
 -  "Imposibil. Dumneavoastră americanii trebuie totdeauna să arătaţi paşapoartele când intraţi în Franţa".
 Bătrânul american îl privi adânc în ochi pe francez. Apoi  explică liniştit:
 -  Când am ajuns la ţărm la Gold Beach în ziua D în 1944, pentru  a ajuta la eliberarea acestei ţări, n-am găsit nici un francez căruia să-i  pot arăta paşaportul."

 **Puteai să auzi cum cade un ac!...
---------------------------------------------------------------------------------

OSÂNDA: dar, iată că auzii eu un glas mustrător-

"... asemenea manipulare nu pot sa accept. Nu ii iubesc pe francezi dar nici nu ii pot inghiti pe americani.
Au vandut armament in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si-au burdusit conturile cu parale de peste tot si apoi au intrat si ei in lupta, evident, de partea celor cu mai multe sanse, dupa ce nemtii au secerat tot ce au putut.
Apoi toate invaziile din ultimii 50 de ani ale americanilor nu pot fi considerate nici acte de eroism, cu atat mai mult acte de altruism, solidaritate sau cum vreti sa le spuneti.
Si daca ne referim doar la ultimele doua decenii, putem vedea ca au „ajutat” destula lume, mai cu seama in Irak.

...e drept, sunt texte inteligente, scrise de cineva inteligent, dar nu cu ganduri tocmai oneste.

Si asa ne-au fost bagate pe gat dupa 90 toate „valorile” americane, in special cele cu privire la familie. Si cred ca nu e tanar care sa nu isi raporteze viata la aceste „valori” insusite din filmele evreilor de la Hollywood.

Ca sa nu mai vorbim de sutele de tone de pulpe americane pe care le-am mancat noi, romanii, in ultimii ani, pentru ca le-a expirat lor rezerva strategica . Ce credeti ca gripa aviara a aparut din senin?

------------------------------------------------------------------Toate spusele critice sunt adevarate.

Îmi recunosc pacatul!VAE VICTIS!

În criză de cititori

La postarea despre Eminescu n-am avut nici un vizitator. La cele cu bancuri au fost o mie în aproape o lună. Afumat de prezumptiva glorie publicistica, ( doar românul s-a născut publicariu!), cum prind, retransmit. Mulţam,  muză  DIVAN!
Exclud orice conotaţie manipulatorie asupra celor care citesc. Sunt curat ca crinu'!

Anunt oficial :
Pentru a veni in intimpinarea dorintelor angajatilor, luna aceasta vom
da salariile marite, dupa cum urmeaza :
Fluturasii vor fi tipariti pe format A4, cu litere bold, font 36.
Va dorim numai bine!
____

"Status:
Nu vreau sa scriu ca sotul este plecat in deplasare. Altfel vor veni
violatorii pe str. Pacii, nr. 521, bloc A, scara 2, apartament 58!"
____

Un medic rezident foarte tânăr şi neexperimentat asistă prima lui
pacientă la naştere.
La sfârşit, medicul întreabă pe profesorul care l-a asistat dacă s-a
descurcat bine. Profesorul a zâmbit şi i-a zis:
- Pentru prima dată v-aţi descurcat destul de bine, doar că pe viitor
să ţineţi minte - loviţi peste fund copilul, nu mama!
___

Dacă aveţi de gând să mergeţi în cazino, îmbrăcaţi cei mai frumoşi
chiloţi. S-ar putea să vă întoarceţi acasă numai în ei!
____

- Care viciu masculin este inacceptabil pentru femeia modernă:
alcoolismul sau impotenţa?
- Sărăcia!
____

Poliţistul: Dar bine, doamnă, chemaţi poliţia după cinci ore de la
comiterea furtului?
Doamna: Păi...
Poliţistul: Sertare răsturnate, tapiţeria desfăcută, vase sparte,
tapetul dezlipit! Ce credeaţi?
Doamna: Am crezut că soţul meu şi-a căutat iar cravata!
____


Pentru ca nu au stiut exact care este traditia de Halloween, multi
romani au taiat porcu'...
____

- As dori o femeie ca luna!
- Asa frumoasa si calma?
- Nu, sa apara seara si sa dispara dimineata!
____

"Daca te simti singura, voi fi umbra ta. Daca ai nevoie de o
imbratisare, te voi primi in bratele mele. Daca vrei sa fii fericita,
o sa fiu zambetul tau. Daca ai nevoie de bani... asteapta-ti
salariul!"
____

E rau atunci cand sotia nu stie sa gateasca...Dar si mai rau e atunci
cand nu stie dar... gateste!
____

I: Cum se numeste bagheta aceea care-i face pe barbati sa dispara?
R: Test de sarcina.
____

Culmea businessului neinspirat: sa deschizi un salon de bronzat in Ferentari.
____

Nu intotdeauna viata se termina cu moartea. Uneori se termina cu nunta.
____

Dacă nu înjuri când conduci, înseamnă că nu eşti atent la drum...
____

Soţul vede în programul TV că va fi finala la categoria supergrea la
box profesionist, etichetată ca meciul secolului. A hotărât să se
pregătească să vadă meciul: cumpără bere, cumpără alune, pune berea la
rece, curăţă şi prăjeşte alunele, se aşează comod în fotoliu gata să
privească meciul. Doar ce a început şi în secunda 7, K.O. şi lupta a
luat sfârşit! Omul nostru n-apucase nici măcar o gură de bere să
înghită! În acest moment soţia apare din bucătărie şi cu sarcasm
spune:
- Ei! Acum mă înţelegi şi pe mine?

Între smerenie şi bâlci

Pe cerul generos de iarnă botoşăneană, şi-a trimis,  pentru a suta şaizeci şi treia oară, fulguraţia o stea. Prin  clipita ei să refacă energia cosmică a magiei poeziei româneşti. Ne scufundăm în plăsmuirea metaforei, ne înfăşurăm, un popor întreg,  în faldurii hlamidei de purpură imperială şi trăim zborul cuvenit numai îngerilor. Sub adâncimea ochiului Demiurgului.
Şi când ne- om frânge aripa în piatră, să  mai pâlpâie în suflet doar candela dorului de Eminescu.
Parcă aşa trece prin şi  peste noi timpul însemnat cu roşu la 15 ianuarie. Numai dacă nu ne tulbură vreo pacoste!?
ŞTIRE 
Mai marele peste trăitorii locurilor potopite de magia lui 15 ianuarie a hotărât să ne pună la o cinstire  nemaipomenită a Poetului şi a zis că îl va încununa cu laurii de de cetăţean de onoare al judeţului.(Se va emite ucazul zilele astea).
Asupra de măsură se va revărsa peste umbra lui Eminescu,mai ales,  de ziua lui: "Defilăm pe străzile Botoşaniului. Invităm PRIMARII, DIRECTORII DE ŞCOLI...Va fi şi un spectacol!" 
Pe străzile aceleiaşi urbe, în urmă cu peste un secol, întâi-stătătorii hotărau că Eminescu e prea mare, e al ţării , deci nu-i pot acorda ajutorul de câţiva galbeni,  la zile de nevoie.
Acum ne imaginăm, înşiraţi "cum li-s anii, cum li-i rangul",  primarii  cu eşarfele tricolore arcuite peste burţile bine îngrijite, directorii, proaspăt- unşi cu alifia electorală victorioasă, casta coloneilor (R) cu decoraţiile recoltelor socialiste bine lustruite (şi recoltele şi decoraţiile!).Mai  în urmă , " gândăceii, cărăbuşii";"un bondar rotund în pântec / somnoros, pe nas, ca popii, glăsuieşte-încet un cântec". Ca să colorăm viu carnavalul, mai pun, de la mine  nişte bannere viu colorate, pe stâlpii bulevardului. cu citate ( se pot recondiţiona cele de la alegeri), alaiul nupţial din "Calin", jucat de actorii Teatrului (chiar ) Eminescu. Şi câte şi mai câte!
Numai că eu, deghizat în cronicarul evenimentului, voi împrăştia sămânţa zâzaniei, piperul încăierărilor,  îndoiala în lucrul bine şi la timp făcut : Eminescu nu s-a născut la 15 ianuarie 1850! O puzderie de date încurcă calendarul naşterii sale; Şcolarul de la Cernăuţi consemnează -14 decembrie 1849; în registrul Junimii e trecută data de 20 decembrie 1849, pe actul de botez apare 15 ianuarie 1850.
 Să nu-mi spuneţi că trebuie crezut documentul de la Uspenia; mişună încurcăturile prin actele oficiale ale vremii. Aşa că,  prefer zisele unui distins junimist, care,  întrebat fiind când s-a înfiinţat societatea,  a răspuns misterios că "originea ei se pierde în negura timpurilor". Să preiau simbolistica acestui răspuns? Mi-ar plăcea să sporesc vraja  vestirii minunate, dacă nu ar pune stavilă vrerii mele un document de cea mai mare credibilitate.
Pe o "Psaltire" a căminarului de la Ipoteşti era caligrafiată, cu rigoarea unui boiernaş care preţuia valoarea cuvântului scris, următoarea afirmaţie: "Astădzi, 2o dechemvrie, anul 1849, la patru ceasuri şi cinspredzece minuturi evropieneşti, s-au născut fiul nostru, Mihai".
Dacă eram mai isteţ, îi furnizam informaţia aceasta  Marelui -Sef şi le punea Dumnezeu mâna în cap botosănenilor. Se defila în capitala locală de la 20 decembrie şi până la 15 ianuarie.Alaiul ar fi cuprins, legitim, Steaua, Irozii, Capra, Banda lui Coroi, Căluşarii de la Tudora, Sorcova  şi câte încă! Pe săturate.
Demnitarul pomenit aici, cu respecte, e cel mai mare specialist în oierit ( Becali e la grădiniţă, faţă de al nostru!) şi,  mai ales, şeful liberalilor . Mă tem să nu-i cadă în mână, că răuvoitori-puzderie, să nu-i cadă în mână, zic, ceea ce a scris Eminecu despre această sectă politică. Dacă află, s-a zis cu defilarea din 15!
PS
Aşteptaţi, la coadă,  şi o altă postare. Nu se poate trăi  fără să  zmângălim cumva chipul Poetului.

UPDATE, 9 ian. '13 :"  Consiliul Judeţean Botoşani a renunţat, deocamdată, la ideea de a-l declara pe Mihai Eminescu CETĂŢEAN DE ONOARE al judeţului..."( din Comunicatul de presă).
Îi mulţumesc sefului judeţului că a trecut peste impulsul iniţial, cu bun-simţ. Mă fac vinovat că am atăcat prea violent acel impuls!

În aşteptarea lui Hannibal

E neîndoielnică  magia  începutului şi a sfârşitului de an. Intră în misterul a tot ce scapă raţiunii şi  complexelor trăiri  sensoriale.
În locul reprezentărilor verificabile, se adună în mine un soi de lumini boreale, o lume a elfilor, a duhurilor, care ne dedublează trăirea: în diurnă şi nocturnă.
 Scapă mai uşor de tirania acestor pendulări doar copiii şi nebunii. Numai ei pot şterge, în joacă,  falia dihotomică.
Încerc  să pot explica unele preferinţe ale mele,  altcândva defulate: datini şi obiceiuri,  acceptate, deşi  incompatibile cu instrucţia mea realistă- modernă,  estomparea spiritului critic, înclinaţia din ceste zile pentru destine şi fapte eroice, pentru trăirea lirică.
Numai un bun antropolog ar putea desface, logic,  ţesătura acestor mreje.
Recunosc, până la urmă, că provoc o captatio benevolentiae pentru  a mi se accepta evocarea celei mai dragi figuri eroice din antichitate- Hannibal. Permisibilă în aceste zile.

Prima urare

La mulţi ani!
  Înşir cuvintele pe-o rază a soarelui fastuos din primă zi de an. Şi le trimit tuturor argo- internauţilor. ( Semnificaţia cuvântului format îmi aparţine, şi-i dau drumul în lumea virtuală!) A fost una dintre cele mai frumoase nopţi de "trecere", din memoria mea: cer senin şi liniştit, de auzeai colindul cometelor; ger - că-ţi trozneau şi gândurile,  o lună uriaşă!  Chiar am văzut poporul lunatic, făcându-mi cu mâna, de pe vârfuri de munţi!
Ceea ce a particularizat miezul nopţii trecute a  fost zborul inedit al lampioanelor ( să le botez "chinezeşti"),  care îşi legănau pânzele de fantomatice corăbii spre Steaua Polară. Mi s-a materializat imaginea mitică a Robinsonilor, a Cruciaţilor cosmici moderni, care scriu pe cer o nouă "Odisee." Acestora le dedic primele gânduri şi le fac o urare,  devenită clasică : SĂ NU MAI SECE SĂMÂNŢA VOASTRĂ!
1 ianuarie,2013, 12:03

LUNI, 31 XII, 2012 Apel la un vot special

Talentată?- Talentată! Bătăioasă? -Cât şapte haiduci! Băgăreaţă? -Precum picătura chinezească, (şi mai dihai decât ţânţarii din Botoşani!).
AMALIA DASCĂLU , un boţ cu ochii mari, de prin Prăjeni (ce nume predestinat!), n-a vrut să şteargă mucii celor din clasa zero, nici să dondăne "mi, ţi,  li " cu oacheşii din Tg. Frumos, cum îi predestinasem  la conclavul ursitoarelor pentru Şcoala Normală.
A vrut să descopere dacă,  din jungla spitalelor româneşti, mai poţi scăpa cu viaţă.
 Acum, scrie furioasă, trage de limbă, pentru anchete junalistice la o "foaie a vitelor de pripas" (cum suspina, mucalit, Eminescu ). Şi scrie zdravăn. O citesc cei cu nevoi spitaliceşti din Iaşi, care-i dau, cu mâhnire, dreptate; şi eu, care n-am ce face.
În timpul liber, mai culege nişte premii jurnalistice, mai câşligă nişte burse pe la Bruxelles, că nu se  înjugă la lucruri casnice, aşezate.
Am citit ieri că a fost nominalizată la un concurs haios la "România curată" (Ce titlu absurd! ) şi are cele mai multe voturi.
Ca să mă pun bine cu ea şi pentru pilele sale pe la bolniţe, am votat-o şi eu;  dar ar mai  trebui!
Ce ziceţi,  lunaticii mei internauţi, punem de- un premiu întâi?!
 Că tot ne-am prea învăţat cu votul; să nu ne pierdem îndemânarea. Chiar merită.
Deci, călcaţi "România curată" şi punctaţi cu aplauze  pentru eroina mea.

PS ora postării-09:16; că la  ora afişată de lădoiul meu am altceva mai bun de făcut.Gresita si ziua!

UPDATE-Am şanse să scap cu inventarul fizic neamputat:  fata mea e la Prăjeni. Satul stă cu stâlpii electrici  înfipţi în  nămeţi. Aşa că,  rândurile de mai sus  nu ar putea ajunge la ea decât cu caleaşca cerească, iar Dumnezeu n-are gând vrăjmaş împotrivă-mi.

UPDATE  - 17 ian. Multumesc pentru ajutor! N-a mers. Numai locul II!


LA MULTI ANI TUTUROR SI MAI ALES ACELORA CARE N-AU ALTCEVA DE FĂCUT DECÂT SĂ ZGÂNDĂRE  UŞA BLOGURILOR!

Pixelii şi umbra lor

Am devenit mai rezonabil  în atitudinea faţă de prea multele accesări ale blogului meu în luna decembrie. La început. am trăit sindromul superficialităţii conţinutului postat ( manelizat); apoi, al  marketingului despuiat etc.
După sfatul bun al  nopţii, m-am împăcat cu mine însumi, ba, chiar,  mi-am devenit drag. Şi rămân ce-am fost!
Numai că încep o campanie de identificare a argo-internauţilor. Porniţi după Lâna de Aur a Logosului. Ei poposesc cu pânzele şi catargele ferfeniţă,  în portul meu, ferit de vântoase. Nu le vreau vamă; ba chiar le dărui amfore cu apă, pentru setea depătărilor. Să-mi lase acolo, un semn. Un punct din umbra lor,  pe câmpul scriselor mele. E aşa de mult, e aşa de scump?!
Alcumva, parcă urli în pustiu. Un ţipăt de pe un asteroid care se prăvale în haos. Nici măcar ecoul nu-şi face calea întoarsă.

Vreau de la cei sosiţi în port un pixel. Atât! Să pot constitui,  în timp, imagini digitale, aproximative, ale lunaticilor Robinsoni. Ideea mi-a fost sugerată de nebunia unui artist foto, care a mişcat câteva sute de inşi, oprindu-le doar umbra de Fata Morgana.
Am reluat, mai sus, imginea ca să-mi ghiciţi basmul clipei, care va opri pe blogul meu pixelii şi umbra lor, a dumneavoastră.

Nimic nou sub soare

Stiri.BT mi-a făcut o plăcere, readucând cititorilor, deci şi mie,  imagini dintr-o lume pe care o credeam şi o doream moartă.
Am rugat pe cineva să pună  filmul şi pe blogul meu ca să vă bucuraţi/ întristaţi de el. Ceea ce a şi făcut:

http://www.desene-animate-online.net/ferma-animalelor/film-1954-video_43e9f5594.html