marți, 18 noiembrie 2014

Am ajuns la epilarea definitivă!

Căminul meu familial este mobilat cu trei feminine- gaițele mele, cu muncă nenormată, adică gata mereu să-și înfigă ghearele în liniștea jinduită de oricine se întoarce acasă, obosit de slujbă.
Dar interzisă mie!
Cu această dulce povară pe cap, am fost muștruluit și instruit să  răspund: „Am înțeles”! la orice comandă, ca să scap de linșaj.
Cu  epilatul , nu mi-a făcut probleme feminina pereche. Poate,  pe ascuns,  mai plivea imaginare fire de păr de pe câte undeva; și se răzbuna pe cele din nasul  și din urechile mele, când scăpam căpățâna la delicatul dezmierdat post factum.
 Dar,  pe măsură ce mi-au săltat în adolescență femininele secundare, relațiile diplomatice s-au acutizat, birurile au țâșnit, ca nivelul actual de trai.
Am apelat la ore suplimentare, la ceva meditații- nemetafizice, ci pe creițari,
la împrumuturi ( din cele de la chenzină la lichidare!).
 Niciodată nu mi s-a explicat unde se duc banii: silenzio stampa sub blestem! Dar bănuiam că epilatul consuma sume mari.
Așa că am ajuns să le fac grafice cu planificări „la jumulit”, cum numeam eu  ședințele de epilat. ( Ce de bănet!)
Rămâneam nebărbierit  des, pentru că lamele parcă tăiau surcele pe fața mea; care se umplea de plasturi și usturime. Ați înțeles și de ce!
 Le-am cumpărat  și scule sofisticate: ceară de epilat, mașini și mașinute, parcă scoase din beciurile de schingiuit păcătoșii inchiziției( mergea și „ ai securității”!).
„Bucuroși le-om duce toate”!, oftam eu, mergând cu cerutul.

Dar mi-ajunge!
 Iau necazul de coadă, să-l fac sondă cosmică  spre vreo cometă. Adică, mă documentez să ofer alor mele un procedeu capital: epilarea definitivă. Nu vă speriați, că nu le jupoi; nu am eu sufletul acesta.
Le dotez cu un IPL ( care nu înseamnă  vreo „ limbă străină”, cum râd de mine sponsorii , ci scule de epilare definitivă, cu lumină intens pulsată!
 Ascultați  câteva informații dintr-o documentare laborioasă, din care vă dau cu lingurița.

 La baza acestei tehnici de epilare definitivă stă  experiența SILK/N, verificată în peste 60 de țări , mereu inovată, performant.
Se folosește un fascicol laser cu impuls luminos, a cărui energie acționează asupra melaminei din rădăcina firului, care absoarbe o mică cantitate de căldură distrugând părul. Acțiunea laserului nu afectează nici o altă componentă   a țesutului.

 Pentru că firele de păr supuse epilării, sunt în etape diferite de crestere, tratamentul se reia în 3-4 etape, conform instrucțiunilo primite odată cu obținerea aparatului.
Folosirea e ușoara, nedureroasă și făra urme, cicatrici pe pielea tratată.
 Aparatul e mai ieftin decât cheltuielile făcute într-un sezon la saloane.
Inclin să procur un Silkn-sensepil  cu performanțe remarcabile:
    -epilator cu 750 impulsuri reglabile;
    -mărimea spotului cu rezultate luminos-operaționale de 6 cmp; 
    -cu rezultate definitive in  3-4 sedințe;
    - testat clinic,potrivit pentru orice tip de piele; 
    - aprobat de medici.

 Știu că voi avea două necazuri, după ce îmi cumăr aparatul descris. Dar mi le asum:
-          voi avea coadă de cuconet la epilat și ce mă fac cu atâta „blană”?
-          muieretul casei o să mă pună la epilat și fără  blana mea de urs din Rarău, o să arăt ca un pudel dintre aceia ciunțiți de foarfece, spre râsul uliței!
Dar, bucuros le-oi duce toate pentru surâsul „ trifetițelor” mele!



Împrumut și pe la SuperBlog!

5 comentarii:

  1. Mă distrez copios citind articolele tale. Nu știu de unde le mai scoți :))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna,

    Ma numesc Bitu Mihai si vreau sa te anunt ca au inceput inscrierile pentru concursul organizat de Mediapress Advertising SRL cu premii in valoare de 900 euro ( Locul 1 – 500 euro, Locul 2 – 300 euro, Locul 3 – 100 euro) si am fi onorati sa te numeri printer participantii la concursul nostru.

    In data de 10 decembrie vom da startul pentru publicarea de articole, asa ca nu mai este mult timp in care sa te poti inscrie la concurs.

    Pentru ati putea creea cont, trebuie sa intri pe www.bloghub.ro , platforma dezvoltata de noi pentru a putea organiza concursuri pentru bloggeri cat mai corect si cu o jurizare cat mai transparenta.

    Te asteptam sa te inscrii !

    Multumim !

    Bitu Mihai,
    SEO - Mediapress Advertising

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma distreaza intotdeauna viziunea unui barbat asupra "treburilor" femeiesti. Parca ar sta in fata Taj-Mahalului!

    RăspundețiȘtergere
  4. Grozavă fantezie ai: Taj Mahalul cu păr!

    RăspundețiȘtergere
  5. Steaua sus răsare / cu o veste mare!
    Mi-au evaluat capodopera de mai sus cu 90 de carate! Cele 10k, ciupite, le pun pe seama tremuratului mâinii când am am ajuns la cele zone păroase, de au sărit arse pacientele.De vină- laserul prea tare!

    RăspundețiȘtergere