vineri, 21 martie 2014

Mare şi-a dracu' ( 68 puncte )

Mulţumescu-Ţi, Doamne, pentru acest subiect, mană cerească; cu adevărat din pustia mitică. Nu că ar fi uşor sau eu-specialist; sunt -era să zic fan- dar ăsta merge cu brânza! sunt un împătimit al teatrului; fie în sală, fie în laboratorul personal. În prima ipostază, mă desfăt într-un fotoliu al oricărui teatru îmi vine în cale. În a doua, caut piesa, rumeg textul, îl supun la alambicate proiecţii regizorale şi scenografice, îmi asum pielea personajelor şi...combat! La urmă, scriu cronica celui mai bun spectacol!
 O singură dată am eşuat. Lucrasem  cu "Avarul ", dar nu-mi ieşea Harpagon. De aceea, am fugit la un teatru unde rolul era jucat de un mare-preot al Thaliei. Am leşinat de plăcere, mai ales pentru artificiul ratat de mine, de a băga un trup atletic într-piele de zgârcit cocârjat şi versatil. N-am crezut că o comedie clasică m-ar putea împinge în preajma catharsisului, dar era să fie!
Am pregătit- era să zic, şi chiar zic- scena  pentru a găsi unghiul potrivit de atac al subiectului elaborat de Teatrul Evreiesc de Stat. Aş îndrăzni să zic al Maiei Morgenstern
(şi teatrul şi subiectul.)

Spre această ipoteză mă conduce punctuaţia insolită a ultimului cuvânt, "viitor", dar mai ales  dilema metafizică a  unui suflet ars continuu pe scândura scenei.
Fii liniştită, Maia, sau oricine altcineva mistuit de nelinişti a ticluit subiectul: Omenirea va exista atâta vreme cât va exista TEATRUL!
Mi-a răsărit in minte o butadă a lui Buffon, despre stil pe care o modific pro domo:
"Le Theatre c'est l'homme meme!" (lipsă un accent!)
Adevăr axiomatic!
De ce să ne neliştească întrebările "de ce MAI avem nevoie...? sau "DACĂ MAI avem nevoie de teatru?" Simplu: pentru că suntem oameni ŞI prin teatru!".
Mi-ar veni la îndemâna să dezvolt ideea prin înscrierea în ea a istoriei teatrului evreiesc şi nu de la 1876 când,  la Iaşi, Goldafen întemeiază aşezământul teatral, în idiş, de la "Pomul verde", ci din rădăcinile biblice ale veselului Purim:
De altfel, puţine popoare au un umor aşa de înţelept, mucalit şi omenos, precum evreii! 
Bază ancestrală pentru punere în scenă.( Dar să mă opresc, pentru că seamănă a captatio benevolentiae şi nu mi-i în intenţie.)
 Pentru relaţia intrinsecă om- teatru aş porni de la omul spre "sapiens", care-şi descoperă chipul într-un ochi de apă: priveşte, se miră , gesticulează, se strâmbă, se ascunde după o frunză-prima mască-şi o rupe la fugă, încântat-înfricoşat. A fost primul actor,spectator, chiar înainte de coerenţa embrionilor gândirii-vorbirii. Eu am verificat supoziţia supraveghind copiii mici în faţa oglinzii: aceeasi plăcere, joc şi teamă. Dar tot spectacol!
  ( Antropologii  parcă afirmă că ontologia repetă filogenia.)
Câteva milenii, teatrul evolua în spectacole şamanice, în ceremoniale sarcedotale, în jocuri bahice până când grecii-antici-(tot ei) adună experienţele şi dau omenirii adevăratul teatru- comedie-tragedie; cu autori şi subiecte care fac săli arhipline, de ani întregi,după milenii de la apariţie.
A fost un colaps in Evul Mediu, când Commedia Dell'arte sau teatrul de improvizaţie, salvează spectacolul, ca, apoi, în Renaştere-Umanism să  strălucească teatrul clasic francez, Shakespeare, Cervantes, Vega.
Trec repede peste teatrul modern, peste cel românesc, evreiesc, intrate în firească sincronizare cu Apusul. S-au petrecut secole-- teatrul n-a murit. Din contra!
Se parea că experienţele supramoderniste-avangardiste îi vor veni de hac. AŞ!
Au proliferat experienţe uimitoare sau dezamăgitoare: teatrul absurdului, antiteatrul, farsa  tragică- forme ale angoasei umane în faţa aspiraţiei de comunicare totală. Şi noi am avut  partea leului, prin capodoperele lui Ionesco. Iar teatrul tot n-a murit, Din contra!
 Ce urmează? Descoperiri, redescoperiri, simbioze, interferenţe ciudate, trăiri în / prin spectacole. Mi se pare totul firesc.
 Poate mai avem nostalgia sălilor burduşite cu elevi şi soldaţi, a sutelor de promotii de actori, parcă pentru cămine culturale. False idealuri. Teatrul ca şi poezia au "clasa" lor de  pasionaţi. Ei vor asigura permanenţa; se obţin prin bună creştere şi educare, prin trezirea
vocaţiei de spectator, a vocaţiei de mari actori!
Am o amintire despre căutări în teatru. La Praga. Era o piesă incitantă, într-un act; şi te lăsa perplex.
Intr-o pauză neaşteptată, se distribuia un chestionar, în care se ofereau diverse soluţii pentru final. Bifam ce doream si majoritatea câştiga interpretarea finalului dorit Numai că aproape toţi reveneau la spectacol, ca să vadă toate soluţiile.
Cam aşa mi-aş dori un spectacol de teatru cu PURIMŞPIL-O COMEDIE.
Cu actori de talie europeană: Monica Florescu, Leonie Waldman-Eliad, Constantin Dinulescu, Geni Brenda (şi alţii , la fel de buni); şi,  mai ales, sub biciul exigenţei artistice al Maiei, TES e un reper valoric de top.
Cât despre dispariţia acestei arte, prevăd, precum Nostradamus, că âTEATRULUI se va produce  odată cu sfâşitul LUMII.
Om trăi si-om vedea!
Pentru SuperBlog 2014
 Rectific textul din poză: Mare şi-a dracu'

2 comentarii:

  1. Categoric! Nu va disparea ca e una dintre primele forme de manifestare a omului ca artist. Bine zis!

    RăspundețiȘtergere
  2. Politicoasă ca totdeauna! Si, mi se pare că şi uşor maliţioasă.

    RăspundețiȘtergere